Pasiunea Dusă la Extrem: Când Focul Te Arde și Te Faci Scrum. Antidotul: Echilibrul

Pasiunea: Iluzia Că Justifică Orice Sacrificiu

Există o iluzie periculoasă pe care mulți dintre noi, cei care creăm, o trăim: că pasiunea justifică orice sacrificiu. Că dacă iubești ceea ce faci, nu contează cât de mult te consumi, cât timp investești, cât de tare te neglijezi pe tine sau pe cei dragi… această convingere capătă forme extreme, transformând o pasiune pură într-o sursă de autodistrugere. 

Pasiunea este combustibilul care te ridică dimineața din pat și te ține conectat la ceea ce iubești să faci. Dar, paradoxal, aceeași pasiune te poate consuma pe dinăuntru dacă nu știi când să mai faci și pauze, care sa te echilibreze. Am înțeles cât de ușor pasiunea poate deveni toxică prin parcursul meu personal și prin starea de observator atent la ceea ce se întâmplă în jurul meu.

Când Pasiunea Devine Toxică - Graba de a Reuși: Conștientizări din Experiența Personală

Am avut perioade, pana sa lansez oficial brandul și prima colecție “Golden Equilibrium” (începutul anului 2025) - de o lună, două - în care, dacă prindeam o fereastră de inspirație, voiam să creez totul pe loc. Nu mai exista mâine. Nu aveam răbdare, voiam ca totul să se întâmple ACUM. Mă epuizam. Renunțam chiar și la job ca sa am tot timpul pentru a crea .. strategii, concepte, idei, planuri, design-uri, tablouri, content …  Veniturile nu apăreau încă, iar asta îmi afecta direct sănătatea și stilul de viață. Și cu toate acestea, voiam să fac doar asta, nimic altceva. Îmi puneam corpul sub o presiune enormă, visând că dacă intru în flow, voi rupe barierele într-o lună. Am trecut prin mai multe burn-out-uri, depresie severă, anxietăți ... ca să conștientizez că viața nu funcționează așa..

Când nu ai răbdare și crezi că poți sări etapele, te trezești că visele tale încep să te ardă. Am învățat (greu) că o idee are nevoie de timp să se contureze, să crească organic, să treacă printr-un proces de maturizare. Oricât de frumos sună ideea de “moment creativ divin”, dacă nu-ți dozezi energia și nu respecți ritmul firesc al lucrurilor, ajungi la epuizare. Iar de acolo... nu mai creezi nimic. 

Autodistrugerea Mascată Sub Devotamentul Pasiunii

Am observat asta și la mulți artiști din jurul meu și nu numai..

Am văzut asta și la bucătari, pasionați de ceea ce fac, care efectiv nu știu ce este aceea o pauză… și care abia dacă au o masă pe zi, și aceea săracă în nutrienți. Culmea, că se dedică în a-i hrăni pe alții, dar pe ei se ignoră total.

Vânzători intrați într-un flux continuu de networking, care cu greu mai iau o pauză să se simtă pe ei.. rătăciți printre atâtea zâmbete și relații false.. știu să se prezinte foarte bine în funcție de context, cu n măști sociale și cand ajung acasă... ca să vezi, nu mai știu cine sunt! Dar ei, sunt pasionați de ceea ce fac: să vorbească, să vândă, să socializeze, să creeze “relații” … dar cu ei înșiși? când? Nu mai zic de o relație de cuplu împlinitoare...

Și multe astfel de exemple, din multe industrii. E dureros să vezi cum pasiunea, care ar trebui să te înalțe, devine un motor de autodistrugere. 

De la muzicieni, pictori, designeri, până la antreprenori care iubesc ceea ce fac cu un foc nestăvilit, mulți ajung să-și ignore sănătatea, relațiile, bucuria simplă de a trăi, doar ca să “reuşească”. Traiesc intr-o mare iluzie a ceea ce înseamnă de fapt să reușești, să ai succes.

În istorie avem destule exemple de artiști care s-au pierdut în această intensitate.

 

Artiștii Care S-au Pierdut În Intensitatea Pasiunii: Van Gogh și Amy Winehouse

Gândiți-vă la artiștii care au marcat istoria prin creațiile lor, dar care s-au distrus din interior. Un exemplu dureros este Vincent van Gogh. A creat unele dintre cele mai celebre picturi din lume, dar în timpul vieții sale a fost sărac, singur, măcinat de suferință psihică, dependent de alcool și substanțe, trăind mare parte din timp în delir. Și-a tăiat urechea, a fost internat în sanatorii, iar în final și-a pus capăt zilelor. Toată această luptă interioară, acest stil de viață autodistructiv, este astăzi preluat de mulți artiști contemporani care cred, greșit, că suferința extremă este calea către genialitate. Mai rău, mulți ajung să creadă că doar așa pot accesa “esența” lor creativă. Da, dar poate accesează doar partea lor întunecată.

Un alt exemplu este Amy Winehouse. Avea un talent ieșit din comun, o voce care cutremura suflete, dar în spatele aplauzelor era prinsă într-un cerc vicios al autodistrugerii — dependențe, relații toxice, o fragilitate emoțională extremă. Deși a devenit o legendă, a murit la doar 27 de ani, exact când cariera ei ar fi putut să înflorească și mai mult. Talentul nu a salvat-o, pentru că stilul de viață era construit pe dezechilibru.

Romantizarea Suferinței în Artă: O Capcană Periculoasă

Trist este că, în zilele noastre, acest model continuă să fie romanticizat. Vedem din ce în ce mai des o apreciere exagerată pentru arta creată din întuneric — arta “dark”, street art-ul haotic, pop art-ul strident — forme de expresie care, deși spectaculoase vizual, rareori te hrănesc pe termen lung. Sunt ca niște explozii de adrenalină care te lasă gol după ce spectacolul s-a terminat.

Aceasta este partea întunecată a pasiunii. O pasiune care ar trebui să te ridice, dar care — dacă nu este echilibrată cu luciditate și respect față de sine — poate deveni o spirală către autodistrugere.

Și din păcate, acest tip de poveste continuă să fie promovat ca un ideal artistic, când de fapt este doar o lecție despre ce înseamnă să ignori propriile limite.

Daca nu echilibrezi pasiunea, e posibil să te arzi..

Și cum am spus... Acest fenomen nu este specific doar artiștilor celebri considerați genii neînțelese, ci și la mulți oameni de lângă noi – organizatori de evenimente, antreprenori, bucătari, manageri, etc.  – care duc munca lor la nivel de arta, dar ard continuu în focul propriei pasiuni, până ajung la epuizare și într-un final la boala. 

Viața nu este doar despre business, carieră, familie, distracție sau artă. Este despre a experimenta toate fațetele existenței, sa simtim toate starile, sa le facem spatiu sa fie. Și a învăța să păstram un echilibru între ele… Să nu ne pierdem într-o singură direcție, indiferent cât de nobilă ar părea.

Viața Ca O Artă a Echilibrului: Să Spui NU Excesului

La un moment dat, am realizat că intensitatea nu înseamnă viață. Ba chiar... echilibrul poate fi mult mai intens decât orice „extaz” care e urmat de oboseală sau un moment down… E liniștea aia profundă, în care creezi cu iubire, fără grabă, în care știi când să te oprești, să respiri, să-ți iei o zi liberă, să bei un ceai cu familia sau să te plimbi prin pădure. Este pace. Nu zic sa trăiești o viață anostă, fără niciun pic de picanterii, însă echilibrul este cheia. Don’t forget that! 

E despre a ști să spui NU excesului. A ști să-ți pui limite sănătoase.
Da, pasiunea este motorul creației. Dar dacă nu ai frână, o iei la vale, necontrolat.

Alegerea Mea: Creez Cu Iubire, Dar Fără Să Mă Mai Consum Pentru Rezultate

Astăzi, eu aleg altceva. Aleg să creez cu iubire, dar să nu mă mai consum pentru „rezultate”. Aleg să păstrez echilibrul între ceea ce ofer lumii și ceea ce ofer sufletului meu. Tu? Ce alegi?

Acum, am învățat să am răbdare și să nu mai grăbesc lucrurile pentru că am înțeles real ce este succesul de fapt. Pentru mine a “reuși” în viață înseamnă a fii sănătoasă - în primul rand, a avea relații valoroase care mă împlinesc, a simți pace interioară, recunoștință, bucuria vieții, a avea vitalitate, a avea bani suficienți, a face ceea ce mă împlinește și îmi aduce bucurie și a aduce, cum știu eu mai bine, contribuție societății - începând prin a fi un om mai bun, zi de zi. Parte din succes este și a călători și a avea experiențe simple, dar pline de sens și profunzime - a trăi viața într-un mod conștient, ca pe-o artă. Și nu în ultimul rând: a avea o familie frumoasă, unde respectul, iubirea și susținerea sunt cele care o țin puternică și unită. 

Este un ideal, dar este realizabil. Și putem ajunge să obținem toate acestea fără să ne epuizăm - cu răbdare, credință și un plan bine făcut :D.

Si acum revenind la pasiune … Oare e sustenabil să trăiești în extreme? Să treci de la entuziasm exploziv la burnout total?

Adevărul este simplu și crud: tot ce e dus la extrem devine toxic. Chiar și pasiunea. Chiar și arta. Poți iubi un lucru atât de mult, încât să te pierzi pe tine în el.

Așadar, vreau să închei cu un gând simplu:

Pasiunea e un dar, dar echilibrul e cel care o face să dureze.